Filmul „Kingdom of Judas”, o producţie românească, vorbită integral în limba engleză, va avea premiera în cinematografele din ţară în luna aprilie, informează un comunicat Saroa Film.

„Kingdom of Judas” este un film făcut atât pentru audienţa din România, cât şi pentru cea de peste hotare şi dezbate subiecte actuale, precizează sursa citată.

Producţia filmului a început în 2021, scenariul trecând prin mai multe modificări şi etape până la stabilirea variantei finale.

„Echipa de producţie SaroaFilm, alături de colaboratori dedicaţi şi artişti remarcabili a început să lucreze la filmul ‘Kingdom of Judas’ în 2021, atunci când locaţiile, scenariul şi actorii erau toate pregătite să fie integrate în poveste. S-a lucrat intens, atât la scenariul care a trecut prin mai multe modificări şi etape până la stabilirea variantei finale, cât şi la filmarea fiecărui cadru. S-a filmat întâi în judeţele Alba, Hunedoara şi Sibiu, ca ulterior, în 2022, echipa să ajungă la Bucureşti. Filmul ‘Kingdom of Judas’ a prins propria viaţă, prin alegerea unor locuri incredibile din ţara noastră, prin contribuţia artistică a multor actori talentaţi, ajungând astfel de la stadiul de idee la o poveste complexă şi captivantă”, se arată în comunicat.

„Kingdom of Judas” este primul film 100% românesc, vorbit integral în limba engleză, distribuit în cinematografele din întreaga ţară cu subtitrări.

Sursa foto: cinemagia.ro

„Mi-am dorit să fac acest film pentru a putea pune în aplicare ceea ce am învăţat pe set-urile din afara ţării şi bineînţeles în România. Am vrut să arăt că şi românii pot face film în limba engleză şi am crezut mereu că şi noi putem face din accentul nostru un trademark, exact cum au făcut-o şi nemţii, italienii sau francezii. Filmul ‘Kingdom of Judas’ este primul thriller filmat în România cu actori români însă vorbit integral în limba engleză. Astfel, suntem primii din istoria cinematografiei româneşti care au avut curajul ăsta nebun să creeze un precedent. Echipa a fost formată din prieteni, unii debutanţi în cinematografie, iar alţii cunoscuţi, toţi tineri şi puşi pe treabă. Am muncit mult, dar acum, când văd că totul este aproape finalizat, pot să spun cu zâmbetul pe buze, că ne-am şi distrat”, a declarat regizoarea Sabina Lisievici, citată în comunicat.

Alături de aceasta, în rolurile principale, sunt distribuiţi Oana Cârmaciu şi Bogdan Iacob.

Share This Story, Choose Your Platform!